Un club special dedicat muzicii live, A’live Club este unul dintre acele locuri unde poti petrece momente placute indiferent de ora, de ziua saptamanii si de gusturile muzicale. La A’live Club poti manca, bea o cafea sau un cocktail, poti asculta muzica de calitate si te poti distra pe cinste alaturi de prietenii noi si vechi.
Restaurantul asociat acestui club este deschis in fiecare zi a saptamanii, incepand cu ora 10:30, iar meniul este destul de divers, incluzand atat delicatese romanesti, cat si feluri de mancare inspirate din bucatariile altor popoare. Meniul de vinuri si alte bauturi alcoolice este si el impresionant, iar muzica de calitate constituie fondul sonor pe toata durata zilei.
Cand vine miercuri seara, este timpul pentru A’live Club sa intre in functiune pentru ca toti amatorii de distractie de calitate sa aiba un loc special creat pentru ei. Miercurea A’live Club te asteapta la o seara de Karaoke; joia este dedicata muzicii blues si folk; vinerea muzica romaneasca este la mare cinste si pe scena A’live Club urca diferite trupe autohtone; sambata ai Rocks A’live – trupa clubului care incanta publicul cu melodiile originale din repertoriul sau, dar si cu cover-uri internationale; duminica este ziua teatrului de improvizatie. Poti sa razi cu gura pana la urechi cu Obligo si A’live Club.