Item image

El Torito

Program:
Luni:
12:00 - 24:00
Marti:
12:00 - 24:00
Miercuri:
12:00 - 24:00
Joi:
12:00 - 24:00
Vineri:
12:00 - 24:00
Sambata:
12:00 - 24:00
Duminica:
12:00 - 24:00

El Torito este unul dintre putinele restaurante bucurestene cu specific mexican care reuseste sa recreeze perfect atmosfera captivanta si exotica a bucatariei mexicane. Cand iei masa la El Torito pasesti intr-o lume colorata, plina de viata si savuroasa. Este cu adevarat o experienta intensa si unica atat din punct de vedere culinara, cat si cultural.

Restaurantul in sine este un local elegant care vibreaza de energie printre vilele linistite si anoste din zona Foisorul de Foc. Aici, El Torito sparge monotonia acestui cartier cochet si tern prin accentele sale rustice, desigul sau inconfundabil si elementele colorate care te transpun in inima inflacarata a Mexicului. Inca din primul moment in care i-am trecut pragul am fost cucerit de ambianata si decorul sau, dar si de caldura cu care am fost tratat de personalul localului. La intrare o domnisoara imbracata in haine cu influente latino americane m-a intampinat si m-a condus catre masa mea. Desi restaurantul are terasa, din cauza vremii racoroase am fost nevoit sa servesc mancarea in interior. Totusi, trebuie sa recunosc ca nu a fost neaparat un deazavantaj avand in vedere decorul captivant al localului. Mesele sunt decorate cu imagini multicolore, cu cactusi si stegulete, scaunele sunt vopsite in culori vii si diferite, peretii sunt decorati cu tablouri ale celebrului pictor mexican, Diego Rivera, cu sobreros si cu aplice in forma de soare, iar la pervazul geamurilor sunt asezate numeroase produse de artizanat. Decoratiunile interioare, ritmurile antrenante ale muzicii mexicane si miresmele delicioase ale mancarii sunt expresia vie a culturii mexicane atat de diversa, fascinanta si cuceritoare.

Meniul El Torito include extrem de multe preparate cu specific mexican, graitoare exemple ale unei fieste culinare bogate in culori, gusturi si mirodenii. Printre acestea am remarcat mancaruri celebre precum nachos cu salsa si guacamole, burritos, taquitos, fajitas, tacos si griluri mexicane. Nefiind un cunoscator al bucatariei Tex-Mex, mi-a trebuit ceva timp pentru a ma hotara, insa ospatarita a fost foarte rabdatoare si chiar atat de amabila incat mi-a recomandat cateva preparate pe care le-as putea incerca. In cele din urma m-am hotarat la Quesadilla cu Pui, Nachos cu Salsa, Salata de Avocado si  Tort de Ciocolata.

Nu am asteptat foarte mult mancarea. Bine, cred ca timpul a trecut atat de usor pentru ca am fost imediat servit cu celebrii Nachos mexicani alaturi de sos Salsa. Au fost foarte gustosi, mult mai aromati decat cei pe care-i intalnim de obicei pe la salile de cinematograf. Iar sosul de salsa a fost pur si simplu delicios…de iute. A urmat Quesadilla cu Pui, un fel de placinta mexicana cu carne de pui, branza si diverse legume care se serveste intotdeauna fierbinte. Este foarte buna, o combinatie de arome inedite si merge perfect alaturi de cele doua sosuri de salsa si smantana. Apoi am fost servit cu salata de avocado care mi-a placut foarte mult. Un mix aromat si racoritor de avocado, rosii, ceapa rosie si patrunjel. Iar la final, m-am indulcit cu o delicioasa felie de tort de ciocolata.

Trebuie sa recunosc ca am fost foarte multumit si impresionat de mancarea de la El Torito. Preturile sunt foarte accesibile, iar portiile sunt destul de mari. Cu siguranta nu ai cum sa pleci flamand. Eu, unul, am plecat ghiftuit si cucerit de aceste bunatati mexicane. Iar datorita ambiantei unice si exotice, masa servita aici mi-a ramas intiparita in memorie precum cea mai cuceritoare experienta culinara de pana acum.

El Torito contribuie la imbogatirea acestor trairi mexicane veritabile si prin organizarea unor seri in care cantareti renumiti interpreteaza cantece menite a ne incanta nu doar auzul, dar si sufletele. Printre solistii pe care ii regasim la El Torito, ii enumeram pe Fredy Camacho si pe soprana Ana Maria Petre. Pe repertoriul unor celebre piese spaniole acestia vor completa incursiunea noastra in delicioasa cultura mexicana. Astfel, acest cochet restaurant mexican devine locul ideal pentru a ne bucura alaturi de prieteni si familie de cantecul latino american in serile in care ringul se aprinde pe ritmuri irezistibile si te invita la dans si veselie in compania unei portii de mancare buna si, de ce nu, a unui shot de tequila.

Decorul autentic mexican, naturaletea si ospitalitatea personalului, muzica care evoca pasiunea vietii hispanice, miresmele irezistibile ale mancarii si gustul inegalabil ale retetelor complexe si inedite Tex-Mex sunt ingredientele de succes care claseaza El Torito drept restaurantul perfect pentru a petrece clipe delicioase cu iz mexican.

Puteti servi masa la restaurantul El Torito pe strada Iancu Capitanu 30 sau sa comandati acasa prin quicky.ro